Despre mine

Mă consider o persoană precaută, calmă, creativă și sociabilă, care se înțelege bine cu cei din jur. Sunt foarte interesat de dezvoltarea elevilor, de sistemul educațional și de modul în care acesta funcționează. Îmi place să mă implic în cât mai multe proiecte care au legătură cu viitorul tinerilor, politica internațională și siguranța oamenilor. Pot spune că sunt interesat de domeniul politicii, deoarece îmi doresc să urmez o carieră în această direcție. Întotdeauna m-a preocupat să îi înțeleg pe oameni și să identific problemele cu care se confruntă. De asemenea, consider că nu există lucruri imposibile, ci doar provocări care pot fi depășite prin muncă, perseverență și colaborare.

Obiective & Propuneri

• As dori sa se creeze rapoarte bi-saptamanale prin licee ce au ca scop raportarea problemelor elevilor, din intermediul institutiei de invatamant in care acestia se afla sau al sistemului de educatie. • Îmi propun să organizez târguri de facultăți și să susțin introducerea unor ore de orientare în carieră în cadrul programelor liceale, care să îi ajute pe elevi să își aleagă mai ușor parcursul educațional și profesional. • În prima etapă, elevii ar beneficia de sesiuni susținute de consilieri sau mentori care să le explice procesul de admitere la facultate, oportunitățile oferite de diferite domenii de studiu și perspectivele de carieră asociate acestora. Ulterior, elevii ar completa chestionare privind interesele, aptitudinile și activitățile care le plac cel mai mult. • Pe baza răspunsurilor oferite, ar fi invitați profesioniști din domeniile de interes identificate, care să le prezinte elevilor experiența lor profesională, responsabilitățile specifice meseriei și oportunitățile de dezvoltare existente. • Politica a avut dintotdeauna un impact semnificativ asupra societății și asupra modului în care trăim. Cu toate acestea, mulți oameni nu sunt interesați de situația politică din țara lor sau nu înțeleg pe deplin modul în care deciziile politice le influențează viața de zi cu zi. • Din acest motiv, propun introducerea în programa liceală a unor ore de educație politică și sociologie, dedicate informării elevilor cu privire la funcționarea instituțiilor statului, procesul decizional și impactul politicilor publice asupra societății. Aceste cursuri ar avea rolul de a dezvolta spiritul civic, gândirea critică și capacitatea elevilor de a înțelege factorii externi care le influențează viața.