PISICĂ Dana-Gabriela
Despre mine
Sunt o persoană sociabilă, creativă și mulți ar spune chiar spontană, care apreciază dezvoltarea personală și activitățile care îmi permit să mă perfecționez constant. Într-o notă personală, îmi place să studiez științe ale naturii și astronomia, iar în timpul liber prefer să ascult muzică, să urmăresc filme și să petrec timpul alături de prietenii mei.
Obiective & Propuneri
Idei de proiecte:
Orientare în carieră
Vom realiza parteneriate cu mai multe facultăți. Studenții voluntari vor veni în licee și le vor prezenta elevilor curriculumul, proiectele disponibile la facultatea respectivă și viața de student, precum și multe alte detalii de care sunt interesați elevii. Astfel, cât mai mulți liceeni vor fi informați din timp despre opțiunile care li se pun la dispoziție după terminarea liceului.Ateliere de educație personală
Vor exista ateliere în școli și licee despre teme cu care se confruntă adolescenții din ziua de astăzi, precum adicțiile, educația sexuală, stresul, imaginea corporală. Acestea vor fi predate de specialiști din mai multe domenii: psihologi, polițiști și medici.Activități de gestionarea finanțelor
Vom organiza activități de educație financiară în școli și licee. Acestea vor avea scopul de a informa elevii despre anumite teme de actualitate. Printre acestea se vor număra: cum să economisești eficient, cum să îți gestionezi bugetul personal, evitarea dependenței de cumpărăturile online, cum să evite fraudele digitale etc.
